///**/

Premieră medicală națională: Reconstrucția zâmbetului după paralizie facială completă, utilizând simultan trei surse de nerv pentru a obține o mișcare din mai multe surse

de | Blog | 0 comentarii

COMUNICAT DE PRESĂ

Premieră medicală națională: Reconstrucția mbetului după paralizie facială completă, utilizând simultan trei surse de nerv pentru a obține o mișcare din mai multe surse

București, 31.07.2018: Echipa chirurgicală a Centrului de Excelență în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă Zetta, coordonată de Dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, a efectuat în premieră în România o reconstrucție complexă de zâmbet utilizând simultan trei surse de nerv, prin combinarea a două tehnici de specialitate – babysitter și cross-face de la nervii maseter și hipoglos. Intervenția a fost realizată unui pacient în vârstă de 28 ani, care suferea de paralizie facială completă, în urma unei operații de extracție de tumoră de nerv (neurinom acustic). Operația s-a desfășurat pe parcursul a 6 ore și a fost finalizată cu succes. Pacientul se află în perioada de recuperare, care are o durată de aproximativ 6 luni.

“Intervenția de reconstrucție facială este o procedură complexă, care necesită colaborarea unei echipe medicale multidisciplinare. Reconstrucția facială utilizând simultan tehnicile babysitter și cross-face ne permite să inervăm surse multiple de nervi faciali, astfel încât să oferim pacientului un rezultat îmbunătățit, cât mai apropiat de mimica naturală a feței. În acest caz, deoarece tânărul nostru pacient s-a prezentat la o consultație după aproximativ 6 luni de la instalarea paraliziei, intervenția trebuia efectuată cât mai rapid, altminteri existând riscul atrofierii musculaturii faciale. În cadrul intervenției am reușit să utilizăm 3 nervi donori diferiți, ceea ce înseamnă că pacientul va beneficia de o mișcare a feței din mai multe surse, nu doar dintr-una singură, cum se întâmplă în cazul procedurii clasice de cross-face,” a declarat Dr. Dragoș Zamfirescu, coordonatorul echipei de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă a Clinicii Zetta.

Tehnica babysitter presupune conectarea nervului facial lezat la alți nervi din jurul său, cu scopul de a împiedica atrofierea mușchilor. În cazul tânărului, medicii echipei Zetta au conectat o parte din ramurile nervului facial la nervul maseter, iar o parte la nervul hipoglos, astfel încât în decurs de 1-2 luni musculatura obrazului să primească impulsuri electrice de la mișcările limbii și ale mandibulei. Aceste impulsuri au rolul de a menține mușchii viabili și contractili. În același timp cu procedura babysitter, chirurgii au realizat o grefă cross-face din nervul facial sănătos contralateral pe deasupra buzei, pe care au conectat-o la alte ramuri ale nervului facial, astfel încât pacientul să primească impulsuri nervoase dedicate zâmbetului.

Paralizia mușchilor faciali ai mimicii cauzează pierderea mișcării voluntare a feței și a expresiei faciale involuntare. Simptomele includ uscăciune oculară și lăcrimare, dificultăți de vorbire, incontinență orală, depreciere în masticație și obstrucție a căilor respiratorii nazale. Pe lângă acestea, pacienții pot suferi tulburări de comunicare și disfuncții de ordin social, provocate de suferințe emoționale profunde.

Procedura de reanimare a feței paralizate se concentrează pe restaurarea formei și redarea funcționalității sale. Obiectivele sunt de a asigura o protecție a ochiului, de a obține simetria facială în stadiu de repaus, simetria mișcării faciale voluntare și de a restabili expresia facială involuntară. Cea mai importantă zonă pentru reconstrucție, din punct de vedere funcțional și estetic este complexul muscular buco – zigomatic, care este responsabil de zâmbet și de tonusul obrajilor.

Echipa medicală care a realizat intervenția a fost alcătuită din medicul anestezist dr. Irina Luca, medicii specialiști dr. Iulia Muraru, dr. Dragoş Muraru, dr. Amit Beedasy, dr. Mihaela Dancăescu, dr. Sandra Iordache, și condusă de Dr. Dragoș Zamfirescu – doctor în științe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, cu o experiență de aproape 21 ani în chirurgie plastică, 20 ani în microchirurgie reconstructivă și 19 ani în chirurgie estetică, având la activ peste 8.000 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate și premiere naționale.

La 4 luni de la realizarea intervenției, pacientul se află într-o stare foarte bună, iar nervii faciali sunt funcționali. Medicii vor monitoriza în continuare starea pacientului, până la recuperarea completă. 

Despre Clinica Zetta

Înființată în 2012, Clinica Zetta este un Centru de Excelență în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă ce oferă servicii medicale complexe în următoarele specialități: chirurgie plastică – estetică și microchirurgie reconstructivă, chirurgia mâinii, chirurgie maxilo-facială, oncologie, ortopedie, ORL, chirurgie generală, proceduri minim-invazive și dermatologie. În cadrul clinicii operează o echipă medicală supraspecializată în intervenții cu grad înalt de dificultate, deservită de tehnologie de ultimă generație, selectată special pentru a asigura lezarea minimă a țesuturilor și o recuperare mai rapidă a pacienților. În fiecare an, echipa medicală acordă circa 2300 de consultații și realizează aproximativ 1250 de operații. Gama serviciilor oferite include peste 200 de proceduri chirurgicale, de la injecții cu toxina botulinica și acid hialuronic, lifting facial, augmentări mamare, la intervenții complexe de microchirurgie reconstructivă, precum replantarea segmentelor amputate și transferurile libere microchirurgicale.

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian

Sindromul de tunel carpian (cunoscut și ca sindromul de canal carpian) apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul tunelului carpian, tunel format din ligamente și oase carpiene.  Sindromul de tunel carpian se manifestă prin amorțeală, furnicături și...

Tratamentul chirurgical al ginecomastiei

Creșterea în volum a sânilor la bărbați este cunoscută și ca ginecomastie. Aceasta este cauzată de excesul de grăsime localizată la nivelul sânilor, de dezvoltarea în exces a țesutului glandular sau de o combinație între grăsime excesivă și țesut glandular.  Ce este...

Tot ce trebuie sa știi despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

Acid hialuronic pentru buze! WOW, e o rețetă specială care face multe persoane fericite. Acidul hialuronic în buze duce la augmentarea acestora pentru un aspect mai plin și mai tânăr prin refacerea conturului (pentru a estompa liniile fine) și prin refacerea...

Reducția mamară

Ce este reducția mamară Intervenția de reducție mamară este o procedură chirurgicală în folosul pacientelor cu sâni care au aspect inestetic: sunt mari, lăsați (ptoză mamară) și grei. Prin operația de micșorare a sânilor se elimină grasimea (țesutul adipos), tesutul...

Injectări cu toxină botulinică

Injecțiile cu botox ajută la diminuarea ridurilor de pe frunte, a ridurilor dintre sprâncene și a celor de la marginea externă a ochilor. Tratamentul este rapid și eficient. Rezultatele se văd după 2-3 zile și se mențin cam jumătate de an, iar planul se poate repeta...

5 ani de botox

Ce injectări ați ales să faceți în cei 5 ani? În cei 5 ani am ales botox pentru toate cele 3 zone ale feței. Au fost dureroase? Având în vedere că mi-a fost aplicată cremă anestezică, procedura în sine nu a fost foarte dureroasă. Substanța însă îmi provoca o mică...

Blefaroplastia Inferioară

Chirurgia pleoapelor inferioare, numită și blefaroplastie inferioară este o intervenție ce îmbunătățește aspectul de la acest nivel și oferă ochilor un aspect întinerit. Spre deosebire de blefaroplatia superioară care are ca scop îndepărtarea surplusului de tegument...

Botox riduri

Botoxul este forma purificată a toxinei botulinice, o proteină produsă de bacteria anaerobă numită Clostridium Botulinum, care apare în carnea stricată și în conservele expirate. Dacă este consumată, toxina devine o otravă puternică, dar injectată în cantități mici...

Ridicare pleoape

Blefaroplastia superioară, cunoscută și ca intervenția de ridicare a pleoapelor, înlătură excesul de tegument sau de grăsime de la nivelul pleoapelor superioare, corectând astfel aspectul de „ochi căzuți”. Blefaroplastia readuce câmpul vizual la un nivel optim, poate...

Reducție mamară

Ce este hipertrofia mamară Hipertrofia mamară nu este o boală, ci o stare a sânilor: ea reprezintă creșterea excesivă în volum și în greutate a acestora. Consecința directă este întinderea și relaxarea ligamentelor care susțin glanda mamară, orecum și a pielii...