///**/

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian

de | Blog

Sindromul de tunel carpian (cunoscut și ca sindromul de canal carpian) apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul tunelului carpian, tunel format din ligamente și oase carpiene. 

Tratamente sindrom de tunel carpian, București

Sindromul de tunel carpian se manifestă prin amorțeală, furnicături și chiar senzație de arsură la nivelul degetului mare (police), arătătorului (index), degetului mijlociu, dar și a jumătății laterale a degetului inelar. 

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian 

Deși sindromul de tunel carpian poate fi tratat în mod conservator în stadiile incipiente prin intermediul ortezelor, substanțelor cu rol antiinflamator și al ședințelor de kinetoterapie, acestea sunt adesea doar rezultatul unei amânări a soluției cu adevărat funcționale și chiar a agravării sindromului tunelului carpian. De aceea, de cele mai multe ori se apelează la tratamentul chirurgical. 

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian constă în decompresia nervului median. Aceasta este o intervenție minim invazivă, ce se face cu anestezie locală, în cadrul căreia se realizează o incizie în palmă de aproximativ 2 cm, iar plasată în mod strategic, cicatricea post-operator va fi aproape invizibilă. 

Ce să faceți înainte de tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian 

Ca înainte de orice altă intervenție chirurgicală, este necesară o consultație în cadrul căreia veți avea o discuție amănunțită cu medicul specialist despre istoricul dumneavoastră medical. 

Înainte de a lua decizia de a vă opera, este important să cunoașteți toate aspectele ce țin de tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian. De aceea, este bine să vă pregătiți o listă cu întrebări pe care să le adresați medicului, astfel încât să înțelegeți toți pașii ce țin de operația pentru sindrom de tunel carpian.  

Recuperarea după tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian 

După operația pentru  sdr. de tunel carpian veți purta un pansament compresiv și vă veți prezenta la spital pentru schimbarea acestuia, pentru extragerea firelor de sutură la 14 zile după operație, dar și pentru controalele post-operatorii. În unele cazuri, medicul vă poate recomanda să urmați și un program de kinetoterapie post-operator.  

Pentru a afla dacă tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian este soluția potrivită în cazul dumneavoastră, vă invităm să programați o consultație aici. 

Tratamentul chirurgical al ginecomastiei

Creșterea în volum a sânilor la bărbați este cunoscută și ca ginecomastie. Aceasta este cauzată de excesul de grăsime localizată la nivelul sânilor, de dezvoltarea în exces a țesutului glandular sau de o combinație între grăsime excesivă și țesut glandular.  Ce este...

Tot ce trebuie sa știi despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

Acid hialuronic pentru buze! WOW, e o rețetă specială care face multe persoane fericite. Acidul hialuronic în buze duce la augmentarea acestora pentru un aspect mai plin și mai tânăr prin refacerea conturului (pentru a estompa liniile fine) și prin refacerea...

Reducția mamară

Ce este reducția mamară Intervenția de reducție mamară este o procedură chirurgicală în folosul pacientelor cu sâni care au aspect inestetic: sunt mari, lăsați (ptoză mamară) și grei. Prin operația de micșorare a sânilor se elimină grasimea (țesutul adipos), tesutul...

Injectări cu toxină botulinică

Injecțiile cu botox ajută la diminuarea ridurilor de pe frunte, a ridurilor dintre sprâncene și a celor de la marginea externă a ochilor. Tratamentul este rapid și eficient. Rezultatele se văd după 2-3 zile și se mențin cam jumătate de an, iar planul se poate repeta...

5 ani de botox

Ce injectări ați ales să faceți în cei 5 ani? În cei 5 ani am ales botox pentru toate cele 3 zone ale feței. Au fost dureroase? Având în vedere că mi-a fost aplicată cremă anestezică, procedura în sine nu a fost foarte dureroasă. Substanța însă îmi provoca o mică...

Blefaroplastia Inferioară

Chirurgia pleoapelor inferioare, numită și blefaroplastie inferioară este o intervenție ce îmbunătățește aspectul de la acest nivel și oferă ochilor un aspect întinerit. Spre deosebire de blefaroplatia superioară care are ca scop îndepărtarea surplusului de tegument...

Botox riduri

Botoxul este forma purificată a toxinei botulinice, o proteină produsă de bacteria anaerobă numită Clostridium Botulinum, care apare în carnea stricată și în conservele expirate. Dacă este consumată, toxina devine o otravă puternică, dar injectată în cantități mici...

Ridicare pleoape

Blefaroplastia superioară, cunoscută și ca intervenția de ridicare a pleoapelor, înlătură excesul de tegument sau de grăsime de la nivelul pleoapelor superioare, corectând astfel aspectul de „ochi căzuți”. Blefaroplastia readuce câmpul vizual la un nivel optim, poate...

Reducție mamară

Ce este hipertrofia mamară Hipertrofia mamară nu este o boală, ci o stare a sânilor: ea reprezintă creșterea excesivă în volum și în greutate a acestora. Consecința directă este întinderea și relaxarea ligamentelor care susțin glanda mamară, orecum și a pielii...

Botox frunte

Ridurile de la nivelul frunții sunt cauzate atât de înaintarea în vârstă, cât și de gesturile de expresie care sunt destul de greu de controlat. Ridurile de pe frunte pot fi riduri dinamice, cunoscute și ca riduri de expresie și își fac apariția în momentul în care ne...