Pentru prima dată în existența sa, Asociația Chirurgilor Plasticieni din România (asociatiachirurgilorplastici.ro) a realizat o statistică anuală a numărului de implanturi realizate în România de-a lungul unui an.
Astfel, în 2015, peste 4000 de românce au beneficiat de implanturi mamare. Din punct de vedere al formei, din cele aproape 8000 de implanturi, statistica spune că ele au preferat implanturile rotunde (5055 de implante) și mai puțin cele anatomice (2957). Ca volum al implanturilor, cele mai folosite sunt cel rotund de 375 de mililitri și cel anatomic de 340 de mililitri, volume care se situează peste media din țările Europei, mai apropiate de alegerile femeilor din Statele Unite sau Brazilia.
O mare diferență s-a manifestat din punct de vedere al motivației implanturilor. Doar 3% din numărul total au reprezentat reconstrucții mamare, restul de 97% fiind intervenții estetice. Comparativ cu alte țări, România este o piață foarte mică. Spre exemplu, în Italia 26.500 de femei își fac anual implanturi, în UK – 30.000, în Spania – 39.000, în Germania – 55.000, în Brazilia – 230.000, în Statele Unite – 320.000.
„Din păcate, nu putem vorbi despre o evoluție sau o involuție a pieței chirurgiei plastice și estetice din simplul motiv că acesta este primul an în care Asociația Chirurgilor Plasticieni din România s-a preocupat să realizeze o statistică a numărului de implanturi. Ce reiese îngrijorător din această statistică este numărul foarte mic de reconstrucții mamare comparativ cu intervențiile estetice, ceea ce înseamnă că trebuie făcută mult mai multă educație în rândul femeilor care suferă de cancer mamar”, spune Dragoș Zamfirescu, președintele Asociației Chirurgilor Plasticieni din România.
În 2015, în România, s-au mai efectuat și 10 implanturi fesiere, 4 de gambă și 4 testiculare.
Aceeași cercetare a ACPR a revelat și faptul că în România profesează chirurgia plastică și estetică aproximativ 200 de medici.