Servicii Spitalul Zetta
Dermatologie
Pentru ca pielea este cel mai mare organ al corpului, este necesar ca aceasta sa fie ingrijita corect astfel incat sa poata functiona optim ca o prima bariera ce ne apara de factorii externi, cum sunt agentii infectiosi (bacterii, virusuri, paraziti).
Dermatologia este specialitatea medicala ce se ocupa cu studiul diverselor afectiuni ale pielii, ale anexelor acesteia (unghii si par), dar si ale mucoaselor adiacente (cavitate bucala si organe genitale).
Este recomandat sa va programati la o consultatie:
- pentru evaluare anuala, chiar daca nu prezentati nicio modificare vizibila;
- in momentul in care o alunita isi modifica aspectul;
- oricand observati modificari la nivelul pielii, parului, unghiilor, mucoasei bucale si genitale;
- cand ati avut contact sexual neprotejat si este nevoie sa fiti evaluat in vederea afectiunilor cu transmitere sexuala;
- cand dumneavoastra sau cineva din familia dumneavoastra a fost diagnosticat cu cancer de piele;
- cand va doriti o piele mai frumoasa sau doriti sa corectati modificarile cutanate precum ridurile, cicatricile, vergeturile, celulita etc.
Consultatia dermatologica va ajuta sa identificati tipul de piele pe care il aveti si modul corect de ingrijire al acesteia. Este important sa nu amanati investigarea leziunilor cutanate pentru ca acestea pot avea evolutii imprevizibile si pot ascunde un diagnostic mult mai grav decat este vizibil.