Orbitopatia distiroidiana cunoscută și sub numele de Orbitopatia Graves este o boală autoimună care afectează glanda tiroidă și țesuturile perioculare (orbitare). În această boală, mușchii ochiului și grăsimea orbitara din jurul și din spatele ochiului cresc în volum din cauza infiltrării cu țesut inflamator. Acest proces are o fază acută (inflamatorie) și o fază cronică inactivă (cicatriciala). Ea poate avea loc înainte, în acelaşi timp sau la distanță de afectarea glandei tiroide.
Iată semnele clasice ale orbitopatiei distiroidiene:
- edemul și roșeața pleoapelor sau a conjunctivei ochiului;
- exoftalmia (proeminenta globului ocular);
- strabismul (vederea dublă din cauza devierii ochilor);
- sindromul de ochi uscat (care frecvent se poate manifesta prin lăcrimare paradoxală);
- vedere tulbure (neclară).
Cea mai severă complicație a orbitopatiei Graves este neuropatia optică compresivă adică afectarea nervului optic prin compresie de către mușchii perioculari îngroșați. Atenție, aceasta este o urgență chirurgicală, deși în anumite cazuri poate fi tratată eficient cu glucocorticoizi intravenos.
CUM SE TRATEAZĂ ORBITOPATIA DISTIROIDIANA?
În faza inflamatorie a orbitopatiei distiroidiene, tratamentul este în principal medical cu glucocorticoizi pe cale intravenoasă. Uzual se administrează o serie de 5 infuzii (una pe săptămână) pe o durată de 5 săptămâni.
Dacă boala autoimună rămâne activă în urma tratamentului, iar orbitopatia evoluează, se poate repeta cura de glucocorticoizi, dacă nu există contraindicații sau reacții adverse importante. Rareori, și numai în cazul strabismului evolutiv, se poate utiliza în plus radioterapia, pe lângă glucocorticoizi.
CARE ESTE ROLUL DECOMPRESIEI ORBITARE ÎN ORBITOPATIA GRAVES?
Decompresia orbitara presupune mărirea spațiului din jurul ochiului chirurgical. Există două indicații distincte pentru decompresia orbitei în boala Graves: decompresia în urgență a peretelui medial la vârful (apexul) orbitei pentru neuropatia optică compresivă și decompresia peretelui lateral (rareori asociată cu decompresia peretelui medial) pentru tratamentul funcțional și estetic al exoftalmiei.
În ziua de azi, decompresia peretelui inferior este rareori utilizată și asta numai după ce pereții lateral și medial au fost deja decomprimați. Decompresia plafonului orbitei este absolut contraindicata în această afecțiune, pentru că rezultatul este hernierea creierului în orbită cu agravarea exoftalmiei și a neuropatiei optice.
ÎN CE CONSTĂ DECOMPRESIA PERETELUI MEDIAL AL ORBITEI?
Această intervenţie se face de obicei în urgență pentru salvarea vederii în cazul neuropatiei optice compresive care nu răspunde la tratamentul antiinflamator cu glucocorticoizi pe o durată de maxim două săptămâni. Mare atenție, nu trebuie niciodată să așteptați mai mult de două săptămâni înainte de a efectua decompresia nervului optic, altfel neuropatia (afectarea vederii) poate fi ireversibilă.
Este o intervenţie care se poate efectua în ambulatoriu (fără internare) sub anestezie generală, durează aproximativ o jumătate de oră și poate reda vederea (mai mult sau mai puțin complet) în majoritatea cazurilor, în funcție de durata compresiei nervului optic. Intervenția se realizează printr-o incizie minimă în interiorul pleoapelor, în colțul intern al ochiului și nu lasă cicatrice.
ÎN CE CONSTĂ DECOMPRESIA PERETELUI LATERAL AL ORBITEI?
Aceasta este intervenția de elecţie pentru pacienții care nu au neuropatie optică sau vedere dublă și sunt jenați de proeminenta ochilor atât din punct de vedere estetic cât și din cauza uscăciunii resimțite la nivelul acestora. Această intervenţie se efectuează tot în ambulator, câte un ochi pe rând, sub anestezie generală și durează aproximativ o oră.
Incizia este în pliul natural al pleoapei superioare și nu lasă cicatrice. În plus firele se absorb singure și sunt plasate sub piele. Intervenția implică frezarea porțiunii posterioare a peretelui lateral al orbitei (trigonul sfenoidal) care este practic situat în spatele ochiului și permite un recul al globului ocular de până la 6 mm. Este de obicei combinată cu o decompresie de grăsime orbitara (grăsimea care în mod normal se găsește în jurul ochiului) și care permite între 3 și 5 mm adiționali de recul al globului ocular. Totul se efectuează prin aceeași incizie în pliul palpebral superior, în acelaşi timp operator.
Avantajul esențial al decompresiei peretelui lateral față de cel medial sau inferior este că nu produce strabism (vedere dublă) la pacienții care nu prezintă acest simptom înainte de intervenţie și nu îl agravează la pacienții care au deja un grad de strabism preoperator.
ÎN CE CONSTĂ RECONSTRUCȚIA ESTETICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ A PLEOAPELOR?
Pentru pacienții care nu prezintă strabism, reconstrucția estetică și funcțională a pleoapelor se poate face în acelaşi timp operator cu decompresia peretelui lateral al orbitei. În prezența strabismului preoperator, se efectuează după ce acesta a fost corectat de către un chirurg oftalmolog specializat în strabism.
Clasic, operația de strabism se face după decompresia orbitei însă tehnicile moderne de decompresie a peretelui lateral, care nu produc și nu agravează strabismul, au permis pacientului să aleagă secvența intervențiilor în funcție de jenă principală.
Reconstrucția estetică și funcțională a pleoapelor asigura corecția retracției palpebrale superioare și inferioare și eliminarea excesului inestetic de grăsime din pleoape printr-o incizie clasică de blefaroplastie care nu lasă cicatrice. Aceasta incizie este la nivelul pliului natural al pielii în cazul pleoapei superioare. În cazul celei inferioare, incizia este în interiorul pleoapei, la nivelul conjunctivei și nu este vizibilă.
Intervenția se face în ambulator (pacientul pleacă acasă după 1-2 ore), de obicei sub anestezie locală cu sedare intravenoasă și durează aproximativ o oră. Recuperarea este identică cu cea a blefaroplastiei estetice și durează aproximativ 2-3 săptămâni.
Dr. Dan Georgescu spune ca reabilitarea estetică și funcțională în cazul orbitopatiei distiroidiene se realizează în momentul în care pacientul a intrat în faza stabilă (inactivă) a bolii autoimune și când (dacă este cazul) s-a lăsat de fumat de cel puțin 3 luni. Dificultatea reabilitării estetico-functionale în cazul majorității pacienților constă în așteptarea conversiei din faza activă în cea inactivă a bolii, care poate dura între 6 luni și un an.