Jurnalista Carla Tănasie a vorbit cu medicul estetician, Alina Mitcan, despre dorința tot mai mare a femeilor din România de a arăta ca în filtrele de pe rețelele sociale sau ca diferite vedete.
Medicul spune că „nu e neapărat bine pentru ele. Să nu distrugem arhitectura feței. Le sfătuim să respecte frumusețea naturală”.
Vârsta celor care ajung la medicul estetician este din ce în ce mai mică, iar unele fete abia așteaptă sa împlinească 18 ani pentru a-și face astfel de operații.
„E o întreagă nebunie cu aceste filtre care sunt din ce în ce mai prezente. Micile și marile paciente, că apare tendința asta și la paciente mai în vârstă, își setează anumite tipare ale anumitor persoane pe care le consideră un reper și tind să ajungă acolo”, spune dr. Alina Mitcan.
Medicul spune că industria chirurgiei plastice este în plină dezvoltare în țara noastră, dar speră că stilul se va schimba spre natural.