///**/

Excelența medicală, premiată la Gala Zetta. Profesorii Ioana Grințescu, Irinel Popescu și Alexandru Georgescu, între premianți

de | Aparitii Tiparite, Presa

Medici, susținători și pacienți s-au reunit la Ateneul Român pentru a celebra cei cinci ani de fapte bune ale asociației Zetta și pentru a-i omagia pe profesioniștii spitalului cu același nume care și-au reînnoit promisiunea de a schimba vieți prin operații complexe realizate pro bono.

A fost seară de Gală la Ateneul Român. Asociația Zetta a sărbătorit miercuri seară, împreună cu cei 800 de invitați, cinci ani de la înființare și a răsplătit cu premii și aplauze excelența medicală din România, la Gala Zetta. Medici și oameni dedicați, care de cinci ani își pun abilitățile, timpul și resursele de care dispun la dispoziția semenilor pentru ca binele să își urmeze calea, s-au reunit cu susținătorii și pacienții și și-au reînnoit promisiunea de a schimba vieți prin operații complexe, realizate pro bono. Gala Zetta i-a reunit, la Ateneul Român, pe toți cei care au rezonat cu misiunea Asociației Zetta și au făcut posibile peste 470 de intervenții reconstructive pentru oamenii care uitaseară de speranță, dar care aici și-au recăpătat dorința de a trăi. „Faptul că Asociația Zetta reprezintă un suport pentru pacienții fără posibilități financiare se datorează medicilor care se implică pro-bono, Spitalului Zetta care susține mare parte din cheltuielile indirecte, dar și sponsorilor sau persoanelor care donează către asociație. Și nu sunt puține, vorbim despre 336,5 ore de operații pro bono, ceea ce înseamnă că, în cazul în care ar fi operat în mod normal, ar fi fost remunerați cu aproximativ 120.000 euro, iar Spitalul Zetta ar fi obținut aproape 200.000 de euro pentru serviciile puse la dispoziție”, a declarat Andreea Constantin Vîlcioiu, director general al Spitalului Zetta.

„Resursa noastră cea mai de preț sunt medicii”

Gala Zetta, un prilej de a sărbători excelența medicală, a adus și recunoașterea meritelor deosebite ale medicilor deveniți deja repere în țara noastră, dar și pe cele ale tinerilor care se pregătesc pentru această meserie și pe care Asociația Zetta i-a sprijinit cu burse de studiu în valoare de peste 20.000 de euro sau stagii de practică. „Resursa noastră cea mai de preț sunt medicii și întreaga echipă medicală care înseamnă Zetta. Sunt cei care ne-au ajutat să creștem de la o clinică la cel mai mare spital privat de chirurgie estetică și reparatorie din România. În perioada pandemiei, a lockdown-ului, când noi eram în plin proces de extindere și ne făceam griji cum vom putea să îi păstrăm alături de noi, nimeni nu și-a pus problema că ar putea părăsi echipa. Iar pentru mine acest lucru este de neprețuit! La fel cum sunt extrem de mândru și de emoționat ca printre cei care sunt în această seară alături de noi să se numere foști studenți, rezidenți, care au înregistrat la Spitalul Zetta trei operații în premieră internațională, 35 de premiere naționale și 71 de intervenții în premieră pentru sistemul medical privat”, a subliniat Dr. Dragoș Zamfirescu, fondatorul Asociației Zetta.

Fost pacient Zetta, viitor medic

După zeci de operații reparatorii suferite după ce o oală cu apă fierbinte i-a ars jumătate din corp în copilărie, Vasile Derevlean a devenit student la Medicină și vrea să ajungă chirurg plastician, pentru ca împreună cu dr. Dragoș Zamfirescu, cel care lui i-a schimbat viața, să-i ajute pe alți pacienți care trec prin situații limită. „Ce îmi doresc cu adevărat după toți acești ani (în care a suferit peste 40 de intervenții chirurgicale de reconstrucție – n.r.) este să ajung chirurg plastician, să pot profesa și să pot să ajut cât mai mulți pacienți. E un sentiment aparte să poți să dăruiești la rândul tău, mai ales când tu personal ești bine, când nu îți lipsesc lucruri esențiale. Am fost de ambele părți în sala de operație și pot spune că ipostaza în care mă aflu acum necesită o personalitate aparte, un alt mod de gândire și de lucru pe care trebuie să ți le formezi din timp. E o artă combinată cu medicina, aceea de a remodela, de a reda funcția, iar complexitatea vine și din faptul că această specialitate nu e restrânsă la o anumită zonă a corpului și este interconectată cu toate celelalte specializări. Pentru a ajunge la acest lucru, anume acela de a practica chirurgia plastică, ai nevoie de multă muncă”, povestește Vasile Derevlean, care-l are ca mentor și model pe medicul Dragoș Zamfirescu.

Pianistul de la Colectiv, din nou pe scenă

Alex Penescu, unul dintre tinerii răniți în incendiul din clubul Colectiv din seara de 30 octombrie 2015, este unul dintre pacienții pentru care Asociația și Spitalul Zetta au însemnat posibilitatea de și-a realizat visul de a cânta din nou la pian, iar la Gala Zetta a susținut un recital. „Mi-am dorit foarte tare să pot cânta din nou. Aceasta a fost ținta pe care am avut-o mereu și toate, adunate, m-au ajutat să pun lucrurile la un loc, în această direcție. Dr. Dragoș Zamfirescu este persoana care a contribuit cel mai mult la devenirea mea, din 2016 încoace. La început au existat rezerve vizavi de capacitatea mea de a cânta din nou la pian și tocmai de aceea, când am lansat «Suflet colectiv» i-am adus broșura și prezentarea piesei. Era în operație, dar ulterior, când le-a văzut, m-a sunat. Acela a fost momentul în care, cumva, ne-am dat seama că niciodată nu trebuie să spui «niciodată». La Zetta am ajuns la mai bine de un an de la externarea mea și am găsit aici foarte multă înțelegere, un lucru care mi se pare esențial. Eu, până la Colectiv, îmi imaginam că toți medicii sunt cum e tata – foarte empatic, dispus sa discute îndelung cu toți pacienții. Aceeași deschidere am găsit-o aici și am fost și sunt impresionat că, de exemplu, cu o seară înainte de fiecare operație eu scriu un email cu o mulțime de întrebări care mă preocupă, iar doctorul Zamfirescu are mereu răbdare să discutăm pe marginea lor”, a mărturisit Alex Penescu, care a demonstrat pe scena Ateneului că minunile se întâmplă.
* Rezidentul anului: Dr. Florin-Vlad Hodea
* Mentorul anului: Dr. Laura Răducu
* Chirurgul Plastician al anului pentru activitate științifică: Dr. Horia Șiclovan
* Rising Star – Rezidenți Chirurgie Plastică: Dr. Alex-Victor Orădan, Dr. Alma Corpodean
* Rising Star – Specialiști și primari Chirurgie Plastică: Dr. Alexandru Stoian, Dr. Dragoș Muraru
* Rising Star – Alte specialități medicale: Dr. Daniel Vîlcioiu, Dr. Andrei-Ion Popescu
* Excelență în Chirurgie Plastică: Prof. Dr. Alexandru Georgescu
* Excelență medicală – Performanțe profesionale și colaborare cu Asociația Zetta: Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Ioana Grințescu
* Premiul pentru susținerea intervențiilor de reconstrucție mamară: Mentor
* Premiul pentru susținerea continuă a Asociației Zetta: Inulta

Bustul lui Enescu, donat Ateneului Român

Amfitrionul Galei Zetta, un eveniment caritabil datorită căruia alți pacienți vor putea beneficia de intervenții reparatorii, a fost Alex Dima. Pe scena Ateneului Român au evoluat, încântând auditoriul, Filarmonica George Enescu, violonistul Alexandru Tomescu, soprana Domnița Iscru și Alex Penescu – el însuși pacient al Asociației Zetta, în urma rănilor suferite în incendiul din clubul Colectiv. Momentul a avut o însemnătate deosebită atât pentru el, cât și pentru întreaga echipă de medici care s-a implicat în toate operațiile pe care el și alți aproape 500 de pacienți l-au suferit și care le-au redat șansa la o viață normală. În același cadru festiv, bustul lui George Enescu, realizat de Oscar Han, a fost donat de familia Mavrocordat, Ateneului Român. La Gala organizată de Asociația și Spitalul Zetta, având ca partener principal Inulta Consulting, eveniment care a purtat semnătura regizorului Chris Simion, au participat 800 de invitați, personalități din lumea medicală, sportivă, din sfera politică, artiști și designeri din România. Cu toții s-au declarat încântați de evenimentul de mare ținută la care au participat, dar mai ales au fost impresionați de „adevăratele minuni” realizate de medicii care colaborează cu Asociația Zetta.

* Asociația Zetta este o asociație nonguvernamentală, apolitică, non-profit, de interes general, înființată în 2017 cu scopul de a oferi sprijin copiilor și adulților în situații sociale precare și diagnosticați cu patologii complexe. Prin intermediul asociației, aceștia pot beneficia de operații complexe pentru afecțiuni precum: reconstrucții în urma cancerului la sân; paralizia de plex brahial; malformații congenitale; sechele complexe după arsuri; accidente casnice sau de muncă ce necesită operații complexe de replantare realizate sub microscop pe durata a 8-12 ore; redarea funcționalității mâinilor; refacerea zâmbetului (în urma paraliziei de nerv facial); reconstrucții complexe dupa excizii oncologice.

Gala Zetta: 6 ani de contribuții semnificative în domeniul medical din România

Gala Zetta a marcat recent șase ani de activitate remarcabilă în domeniul medical românesc, prin celebrarea Asociației Zetta. Acest eveniment a fost o platformă de întâlnire pentru medici, susținători și pacienți, reafirmând angajamentul lor comun pentru schimbarea...

Andreea Constantin-Vilcioiu: “Pentru noi, mulțumirea pacienților reprezintă un reper al succesului nostru și dovada că ne îndeplinim […]”

Pentru noi, mulțumirea pacienților reprezintă un reper al succesului nostru și dovada că ne îndeplinim cu succes misiunea de a oferi cele mai bune condiții Pentru ca esti invitata noastra la rubrica Who’s Who in Industria Beauty de pe cosmobeauty.ro., prima intrebare,...

Dr. Daniel Vîlcioiu: „Mâna este un organ fascinant, pentru care este nevoie de o precizie milimetrică”

Dr. Daniel Vîlcioiu este medic specialist Ortopedie şi Traumatologie, doctor în ştiinţe medicale, cu supraspecializare în Chirurgia Mâinii. Pentru a-şi alege specialitatea, a urmat mai multe semne. De ce îi place atât de mult să opereze mâini? Pentru că simte că face...

Acid hialuronic, botox sau un tratament facial personalizat? Doi pași rapizi pentru a avea un look fresh în această primăvară Citeşte întreaga ştire: Acid hialuronic, botox sau un tratament facial personalizat? Doi pași rapizi pentru a avea un look fresh în această primăvară

Primăvara este momentul perfect pentru a-ți reîmprospăta tenul și pentru a-i reda strălucirea naturală, iar Spitalul Zetta te poate ajuta să obții un look fresh cu o combinație de tratamente injectabile și trei variante de măști, pentru ca tu să poți acorda pielii...

ZF Private Health. Andreea Constantin Vîlcioiu, director general al Spitalului Zetta: În 2022 am depăşit 5,2 mil. euro, previzionăm o creştere de 18% pentru 2023

În 2022, brandul medical Zetta, specializat în chirurgie plastică, reconstructivă şi microchirurgie, s-a transformat din clinică în spital ♦ Anual, peste 10.000 de pacienţi trec pragul Zetta pentru intervenţii chirurgicale, consultaţii, proceduri de cabinet. În 2023,...