///**/

Cine sunt femeile care apelează la augmentare mamară

de | Aparitii Tiparite, Presa, Rubrica Catchy.ro

Clinica Zetta, care aniversează anul acesta zece ani de activitate, a marcat un nou eveniment unic în România printr-un maraton de intervenții cu implant mamar. În cei zece ani de activitate, echipa clinicii Zetta a realizat cu succes peste 114 operații în premieră, 12.245 de intervenții chirurgicale, peste 20.000 de consultații și proceduri și nu mai puțin de 400 de intervenții pro bono prin Asociația Zetta.

Un maraton de intervenții cu implant mamar a fost surpriza Clinicii Zetta în luna martie pentru femeile din România, cu ocazia aniversării a zece ani de la înființarea Centrului de Excelență în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă. Nu mai puțin de 122 de paciente s-au înscris pentru a beneficia de intervenții cu implant mamar la prețuri promoționale, însă nu toate au reușit să ducă acest vis la bun sfârșit. 15% dintre paciente care s-au prezentat la consultație nu au putut beneficia de intervenție pentru că necesitau și proceduri suplimentare, cum ar fi mastopexia. În cazul a două dintre paciente, consultațiile și investigațiile făcute înainte de operație au scos la iveală probleme de natură oncologică, astfel că au fost redirecționate către investigații suplimentare și specialități conexe.

Gala Zetta: 6 ani de contribuții semnificative în domeniul medical din România

Gala Zetta a marcat recent șase ani de activitate remarcabilă în domeniul medical românesc, prin celebrarea Asociației Zetta. Acest eveniment a fost o platformă de întâlnire pentru medici, susținători și pacienți, reafirmând angajamentul lor comun pentru schimbarea...

Andreea Constantin-Vilcioiu: “Pentru noi, mulțumirea pacienților reprezintă un reper al succesului nostru și dovada că ne îndeplinim […]”

Pentru noi, mulțumirea pacienților reprezintă un reper al succesului nostru și dovada că ne îndeplinim cu succes misiunea de a oferi cele mai bune condiții Pentru ca esti invitata noastra la rubrica Who’s Who in Industria Beauty de pe cosmobeauty.ro., prima intrebare,...

Dr. Daniel Vîlcioiu: „Mâna este un organ fascinant, pentru care este nevoie de o precizie milimetrică”

Dr. Daniel Vîlcioiu este medic specialist Ortopedie şi Traumatologie, doctor în ştiinţe medicale, cu supraspecializare în Chirurgia Mâinii. Pentru a-şi alege specialitatea, a urmat mai multe semne. De ce îi place atât de mult să opereze mâini? Pentru că simte că face...

Acid hialuronic, botox sau un tratament facial personalizat? Doi pași rapizi pentru a avea un look fresh în această primăvară Citeşte întreaga ştire: Acid hialuronic, botox sau un tratament facial personalizat? Doi pași rapizi pentru a avea un look fresh în această primăvară

Primăvara este momentul perfect pentru a-ți reîmprospăta tenul și pentru a-i reda strălucirea naturală, iar Spitalul Zetta te poate ajuta să obții un look fresh cu o combinație de tratamente injectabile și trei variante de măști, pentru ca tu să poți acorda pielii...

ZF Private Health. Andreea Constantin Vîlcioiu, director general al Spitalului Zetta: În 2022 am depăşit 5,2 mil. euro, previzionăm o creştere de 18% pentru 2023

În 2022, brandul medical Zetta, specializat în chirurgie plastică, reconstructivă şi microchirurgie, s-a transformat din clinică în spital ♦ Anual, peste 10.000 de pacienţi trec pragul Zetta pentru intervenţii chirurgicale, consultaţii, proceduri de cabinet. În 2023,...