Alex Penescu, unul dintre tinerii răniți în incendiul din clubul Colectiv din seara de 30 octombrie 2015, este și unul dintre pacienții pentru care Asociația Zetta a însemnat un nou parcurs. În urma operațiilor pe care le-a făcut, Alex și-a împlinit visul de a cânta din nou la pian, chiar dacă toate semnele indicau că acest lucru ar fi greu de realizat. Așadar, Alex Penescu va urca pe scena Ateneului Român miercuri, 12 octombrie, pentru un recital în cadrul Galei Zetta.
Momentul de la Ateneul Român are o însemnătate deosebită atât pentru Alex Penescu, cât și pentru întreaga echipă de medici care s-a implicat în toate operațiile pe care acesta le-a suferit.
” Inițial a fost un șoc imens și neașteptat pentru nu mi-am dat seama la început ce s-a întâmplat, am ieșit de acolo și mi-am zis că sunt puțin
murdar de funingine pe față, mă duc acasă, fac un duș și totul e ok. Destul de repede mi-am dat seama că e foarte departe de a fi totul ok, așa că am ajuns la spital unde am intrat în comă și s-a stins lumina pentru vreo cinci săptămâni. Nu îmi amintesc nimic și cred, cel puțin pentru moment, că e mai bine așa”, povestește Alex, care a rămas mereu optimist.
Alex Penescu, pe scena Galei Zetta
Cea de-a treia ediție a Galei Zetta va avea loc miercuri, 12 octombrie, la Ateneul Român și va marca cinci ani de la înființarea Asociației Zetta, care oferă sprijin copiilor și adulților cu situații sociale delicate și care se confruntă cu patologii complexe din sfera Chirurgiei Plastice și Microchirurgiei Reconstructive.
În tot acest timp, echipa medicală a intervenit pro bono în peste 480 de operații de reconstrucție mamară, malformații congenitale, paralizie de plex brahial, accidente casnice sau de muncă, corectarea unor defecte fizice etc.
Amfitrionul evenimentului va fi Alex Dima, iar momentele artistice vor fi oferite de Filarmonica George Enescu, Alexandru Tomescu, Domnița Iscru și Alex Penescu, el însuși pacient al Asociației Zetta în urma rănilor suferite în incendiul din clubul Colectiv.
Mărturia emoționantă a lui Alex Penescu
”Mi-am dorit foarte tare să pot să cânt din nou. Aceasta a fost ținta pe care am avut-o mereu și toate, adunate, m-au ajutat să pun lucrurile la un loc in aceasta directie. Dr.Dragoș Zamfirescu este persoana care a contribuit cel mai mult la devenirea mea din 2016 încoace. La primele noastre întâlniri discutam și îmi spunea că eu sunt foarte optimist în ceea ce privește starea mea, ceea ce e bine, dar că trebuie cumva să păstrez și o doză de realism. Adică, să spunem că la început au existat niște rezerve vizavi de capacitatea mea de a cânta din nou la pian și tocmai de aceea când am lansat ”Suflet colectiv” i-am adus broșura și prezentarea piesei. El era în operație atunci, iar ulterior, când le-a văzut, m-a sunat. Acela a fost un moment foarte special, îl prețuiesc foarte mult, în care cumva ne-am dat seama că niciodată nu trebuie să spui ‘niciodată’.
La Zetta am ajuns la mai bine de un an de la externarea mea și am găsit foarte multă înțelegere, un lucru care mi se pare esențial. Eu până la Colectiv îmi imaginam că toți medicii sunt cum e tata- foarte empatic, dispus sa discute îndelung cu toți pacienții. Aceeași deschidere am găsit-o aici și am fost și sunt impresionat că, de exemplu, cu o seară înainte de fiecare operație eu scriu un email cu o mulțime de întrebări care mă preocupă, iar doctorul Zamfirescu are mereu răbdare să discutăm pe marginea lor. În acest fel știu mereu la ce să mă aștept, câte ore va dura operația, cât timp o să stau pansat, când o să pot să reiau anumite activități. Din lucrurile acestea s-a născut între noi și o prietenie pe care o apreciez foarte mult”, a mărturisit Alex.
Chiar dacă intervențiile nenumărate pe care le-a făcut până acum reprezintă doar pregătirea pentru multe altele ce vor urma, Alex Penescu va sărbători succesul alături de medicii care i-au fost alături miercuri, 12 octombrie, când va urca pe scena Ateneului Român pentru a susține un recital în cadrul Galei Zetta, un eveniment caritabil datorită căruia alți pacienți vor putea beneficia de intervenții reparatorii.
Partenerul principal al evenimentului: Inulta Consulting.
Ce este Asociația Zetta
Asociația Zetta este o asociație nonguvernamentală, apolitică, non-profit, de interes general, înființată în 2017 cu scopul de a oferi sprijin copiilor și adulților în situații sociale precare și diagnosticați cu patologii complexe.
Prin intermediul asociației, aceștia pot beneficia de operații complexe pentru afecțiuni precum:
- Reconstrucții în urma cancerului la sân
- Paralizia de plex brahial
- Malformații congenitale
- Sechele complexe după arsuri
- Accidente casnice sau de muncă ce necesită operații complexe de replantare realizate sub microscop pe durata a 8-12 ore
- Redarea funcționalității mâinilor
- Refacerea zâmbetului (în urma paraliziei de nerv facial)
- Reconstrucții complexe dupa excizii oncologice